Te regăsesc în scrisul meu,
printre cuvinte și versuri.
Chipul tău bălai, de ceară,
mă chinuie ziua prin strălucirea soarelui,
iar noaptea în lumina lunii...

Pentru ce am ajuns ca un copil printre adulți?
Mi-am ucis somnul cu chipul tău
și liniștea cu ochii tăi.
O dragoste am acvut, o viață
și le-am pierdut pe amândouă
odată cu scrâșnitul de cauciuc pe asfalt
și al țipătului stins al vieții.

Ultima imagine a chipului tău, albă,
în salonul de spital;
ultimile cuvinte: "S-a stins!"

S-a stins lumina ochilor tăi,
s-a stins și viața din mine...
Acum, ca un cadavru viu te caut,
te caut printre stele
și în străfundul inimii mele
încercând să prind di nou
chipul acela, suav, iubitor.
Te caut în speranța că te voi găsi.
Mi-a mai rămas un singur loc
în care să te caut: moartea
Þi în curând te voi căuta și în moarte,
despicând prăpasatia necunoscutului...